Opt şi jumătate(1963)

Regia: Federico Fellini
Cu: Marcello Mastroiani, Claudia Cardinale


O opera in care un poet isi exprima ideile asupra creatiei sale poarta denumirea de arta poetica. Un film in care un regizor vorbeste despre maniera in care se face un film se numeste Otto e mezzo. Multi cineasti importanti au realizat in cariera propriul lor 8½. Truffaut a regizat La nuit americaine, Bob Fosse a creat All That Jazz, iar Woody Allen a produs Stardust Memories.

Multi specialisti in opera lui Fellini au concluzionat ca acesta este cel mai reusit film al sau, insa interesant este ca regizorul italian nici macar nu si-a dorit sa-l faca. Maniera lui Fellini de a face filme era putin cam ciudata. Opera se nastea in capul sau, avea toate detaliile bine stabilite in minte, insa niciun rand pe hartie. Producatorii aveau mare incredere in el, asa ca primea bugete fara a vorbi despre cum va arata viitoarea productie. Decorurile incep sa fie construite, actorii sunt angajati, intreaga echipa se pregateste de munca, iar Fellini uita intregul film si nu mai are nicio idee, astfel se naste acest scenariu despre drama unui regizor care nu gaseste calea de a pune pe picioare cel mai nou proiect al sau.

Marcello Mastroianni evolueaza in rolul lui Guido Anselmi, un regizor care isi inseala sotia si se afla in stadiul de preproductie a noului sau film, insa pe zi ce trece isi da seama ca nu se mai identifica deloc cu ideea si nu stie ce sa faca pentru a o scoate la capat. Fellini este adeptul expresionismului in 8½ si actiunea este deseori intrerupta de momente de fantezie, unde realul lasa loc metaforelor, unele dintre ele celebre, precum scena in care Guido apare drept un imblanzitor de femei, precum si cea in care isi ia adio de la viata urmarindu-i pe toti cei care l-au cunoscut.

articol preluat de pe cineblog.info

La vita e bella(1997)

Regia: Roberto Benigni
Cu: Roberto Benigni, Nicoleta Braschi

Acest film stă în fruntea preferinţelor mele de câţiva ani buni pentru că e exact genul de poveste care îmi place. Una în care se râde doar ca să nu se plângă. Roberto Benigni a fost considerat întotdeauna de Fellini una dintre ultimele speranţe ale cinema-ului italian, iar filmul acesta n-a făcut decât să-i confirme statutul. Filmul nu excelează în imagistică, nu are artificii compoziţionale deosebite. Stă în picioare doar din cauza unei poveşti superbe, care n-are cum să nu te încălzească.

La vita e bella e povestea unui librar evreu, care e deportat împreună cu fiul său de 6 ani într-un lagăr de concentrare. Tatăl începe să-şi protejeze fiul de atrocităţile din lagăr prin inventarea unui joc în care toată lumea e implicată. Acesta îşi riscă viaţa, doar ca fiul său să nu vadă adevărul groaznic din faţa ochilor.

Filmul se diferenţiază de celelalte filme care au ca temă holocaustul pentru că nu are intenţia de a ne brutaliza şi a ne speria, el se vrea doar o poveste de iubire.

Interpretarea lui Roberto Benigni, modul magic în care îi prezintă jocurile fiului său, aproape că ne fac şi pe noi, ca spectatori, să participăm la ele. E plin de energie şi exuberanţă, foarte neverosimil, dar extrem de plăcut de urmărit.

Cinema-ul italian a fost întotdeauna unul care a meritat să fie urmărit, dar un film ca La vita e bella chiar nu trebuie ratat.