Goodfellas(1990)

Regia: Martin Scorsesse
Cu: Ray Liotta, Robert DeNiro, Joe Pesci

Prima jumatate a filmului Goodfellas reprezinta cea mai buna incursiune realizata vreodata de un regizor in sanul Mafiei. Martin Scorsese se foloseste de montajul rapid, naratiunea eficienta si intoarcerile rapide in timp inainte si inapoi pentru a creiona un peisaj complet al structurilor mafiote, o descriere a obiceiurilor si a vietii private a celor implicati in crima organizata. Cea de-a doua jumatate a filmului este portretul unui om aflat la limita, Henry Hill (Ray Liotta) dandu-si seama ca este urmarit de politie, incercand sa ascunda toate urmele care l-ar putea incrimina, dar prins totusi si hotarand sa renunte la viata de mafiot pentru a intra in programul de protectie a martorilor.

Scorsese este un geniu, iar asta o stiam inca de cand am facut cunostinta cu filmele sale pentru prima data, insa aici preda o lectie pe viu tuturor celor care isi doresc sa devina regizori si ii invata cum se spune o poveste lunga si stufoasa astfel incat spectatorul sa ramana captivat pe toata durata filmului si sa nu isi doreasca sa inchida ochii nici macar o singura clipa. Autorul romanului Wiseguys, Nicholas Pileggi, este co-scenarist alaturi de Scorsese, iar filmul scris de cei doi reda cu lux de amanunte felul in care functioneaza complexa masinarie a Mafiei.

Dintotdeauna mi s-a parut mult mai bun Goodfellas decat The Godfather, dar, in realitate, nu le putem compara decat ca stil, pentru ca cele doua scenarii vorbesc despre niveluri diferite ale Mafiei. The Godfather se ocupa de capii familiilor, de cei care iau deciziile si dau ordinele, pe cand filmul lui Scorsese este o fresca a nivelului de jos al lumii interlope, adica cei care pun in aplicare planurile celor de sus. Joe Pesci face rolul carierei si castiga un Oscar pe care l-a meritat, in timp ce Martin Scorsese pierde inca o data statueta aurie, de data aceasta in fata lui Kevin Costner.

Articol preluat de pe cineblog.info