Pulp fiction(1994)

Regia: Quentin Tarantino
Cu: John Travolta, Uma Thurman, Samuel L. Jackson


Ma intreb uneori daca Quentin Tarantino a banuit in vreun moment in care se ocupa de realizarea lui Pulp Fiction faptul ca filmul pe care il regizeaza va ajunge un clasic instantaneu. Sunt sigur ca era constient de valoarea scenariului sau si de faptul ca structura pe care si-o imaginase era ceva diferit, dar nu cred ca Tarantino se visa castigator de Palme d’Or atat de repede. Juriul de la Cannes a apreciat mereu filmele care ies din canoane si vin cu ceva nou, inoveaza aceasta arta. Dintre castigatorii de Palme d’Or ii putem enumera pe Henri-Georges Clouzot, Federico Fellini, Michelangelo Antonioni, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, iar deodata, venit de nicaieri, pe lista aceasta plina de giganti ai acestei arte apare un tanar cam rebel, vorbaret si care gesticuleaza de parca ar vrea sa-si ia zborul. Era autorul unui film cam dubios in care niste mici gangsteri jefuiesc un magazin de bijuterii si apoi se tradeaza intre ei, film de mare succes in Marea Britanie si care anunta aparitia unui mare regizor pe scena. Quentin Tarantino isi prezenta acum mult asteptatul Pulp Fiction chiar pe Croazeta, iar printre competitori se numarau cineasti cu state vechi: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovski, fratii Coen, iranianul Abbas Kiarostami si chiar si geniul polonez Krzysztof Kieslowski. Pulp Fiction a iesit invingator la Cannes, iar de atunci si pana astazi nu exista top de specialitate care nu contina si acest film care a reinventat genul filmelor cu gangsteri.

Absolut fiecare gest pe care il vedem in acele momente este la locul sau si totul culmineaza cu citatul din Ezekiel 25:17 si deznodamantul sangeros al acestei mici intrigi. Un moment de dans cu Pulp Fiction (1994)John Travolta, care ne reaminteste de momentele sale de magie din Grease si Saturday Night Fever, plus o Uma Thurman intr-unul dintre rolurile marcante ale carierei. Mai avem si micuta partitura a lui Quentin Tarantino, care se descurca foarte bine si ca actor, plus finalul intregului film, moment in care se acumuleaza cea mai multa tensiune, iar geniul de Tarantino o tine sub presiune si nu ii da drumul decat foarte putin. Interesant la acest film este faptul ca umorul apare atunci cand te astepti mai putin, iar de cele mai multe ori este un umor negru (uciderea lui Marvin din greseala, alegerea armei perfecte de catre boxerul Butch si scena in care Jules si Vincent sunt ocoliti de toate gloantele trase spre ei). Ar mai trebui sa mentionam si coloana sonora bine aleasa, acesta fiind un capitol la care Quentin va ramane constant oricat de multe filme ar face.

articol preluat de pe: cineblog.info