V for Vendetta(2005)

Regia: James McTiegue
Cu: Natalie Portman, Hugo Weaving

Bazat pe romanul grafic al lui Alan Moore, scriitor notoriu pentru încăpăţânarea lui de a nu lăsa pe nimeni să-i adapteze lucrarările, V for Vendetta reuşeşte să transmită, chiar dacă nu pe deplin, demenţa unei lumi fasciste, concepute aşa doar de dragul protecţiei noastre. Filmul nu se dă în lături de la nicio temă uşoară. Totalitarismul generat de libertate excesivă, rasismul, homosexualitatea, toate acestea sunt frustrări ale unei societăţi, adunate sub o singură mască, cea a lui V.

Filmul spune povestea lui V, un revoluţionar mascat în Guy Fawkes, un om care a încercat să detroneze guvernul cu 400 de ani în urmă. Acesta reuşeşte să instaureze anarhie într-o Mare Britanie condusă tiranic. V se îndrăgosteşte de Evey, o tânără care îl ajută să îşi îndeplinească scopurile de distrugere, chiar dacă nu tot timpul voluntar.

Interpretarea lui Hugo Weaving e spectaculoasă prin simplul fapt că are o voce extrem de penetrantă, aristocratică şi suferindă în acelaşi timp. Un personaj pe cât de sălbatic şi dement, pe atât de inteligent şi manierat. Un idealist constructiv cu metode disctructive. V for Vendetta e un film pe care trebuie să-l vedeţi


Asculta mai multe audio Muzica

Memento(2000)

Regia: Christopher Nolan
Cu: Guy Pearce, Carrie Ann Moss


Memento este unul dintre cele mai interesante filme pe care le-am vazut. A fost regizat de Christopher Nolan (The Dark Knight, The Prestige, Batman Begins). Filmul prezinta povestea unui barbat a carui memorie de scurta durata nu mai poate stoca informatii noi decat pentru putina vreme si astfel nu se mai pot forma noi amintiri. Leonard (Guy Pearce) s-a ales cu aceasta problema a memoriei in urma unui accident in care sotia lui a fost violata si omorata si, in incercarea lui de a o salva, a fost lovit puternic in cap de catre atacator. Ca sa isi razbune sotia, el se foloseste de notite si de indicii pe care si le tatueaza pe corp, deoarece in situatia lui poate uita orice noua informatie. Memento este o realizare destul de complicata, as putea spune.

Toata actiunea incepe de la ceea ce in mod normal ar trebui sa fie sfarsitul filmului. Astfel ne este prezentat momentul in care Leonard il omoara pe asa-zisul criminal al sotiei sale chiar la inceputul filmului. Apoi actiunea ne duce in trecut si prezinta momentele in care Leonard a aflat noi detalii despre criminal. Filmul este foarte bine gandit. In ciuda disfunctiunii mentale pe care o are, Leonard reuseste sa faca o treaba buna. In schimb, singura greseala l-ar putea duce pe un drum gresit.

Filmul este realizat in paralel pe doua secvente. Una color si una alb-negru. Cea alb-negru este in ordine cronologica a faptelor si ne da detalii despre boala de care sufera Leonard. Pentru rolul acestuia a participat la casting si Brad Pitt, dar Guy Pearce a reusit sa il impresioneze in cele din urma pe Christopher Nolan. In ciuda intuitiei mele, foarte bune as putea sa spun, nu am reusit sa prevad finalul filmului, care este absolut genial. Nu am de gand sa vi-l spun, ci va invit sa il descoperiti chiar voi.

preluat de pe cineblog.info

Fight Club(1999)

Regia: David Fincher
Cu: Edward Norton, Brad Pitt

Strigatul unei noi generatii de creatori de film, Fight Club este si unul dintre filmele care se proclama de la bun inceput a fi menite sa iti deschida ochii. David Fincher, cel care a regizat Se7en, preia de aceasta data o tema mai ampla, ecranizarea romanului Fight Club al lui Chuck Palahniuk. Cartea mi s-a parut dificil de adaptat, insa Fincher are de partea sa cele mai bune efecte speciale, montaj dinamic, muzica antrenanta compusa de The Dust Brothers si o distributie in care Brad Pitt si Edward Norton sunt personalitati ale aceluiasi om, iar Helena Bonham Carter se afla la mijloc.

Dorindu-si sa scoata la iveala conditia omului contemporan si rolul sau in societate, David Fincher aseaza cu grija piesele pe tabla, iar montajul exceptional isi face treaba cum nu se poate mai bine, povestea aparent fara noima devenind antrenanta si capatand inteles cu fiecare minut scurs. Ca si in A Clockwork Orange, ideea filmului este aceea ca societatea in care traim isi manifesta influenta asupra noastra intr-un mod negativ si ne doreste pe toti la fel. Tyler Durden (Brad Pitt) se opune ideii conform caruia omul este produsul lumii in care traieste si isi creeaza propria lume secreta, Fight Club, un loc in care omul de rand renunta la inhibitii si isi da jos masca pe care o poarta in societate. D

Deosebit de violent, multi au inteles gresit mesajul filmului, care nu instiga la violenta. Aceasta este doar o metafora menita a transmite mai departe esenta, adica faptul ca omul nu trebuie sa ramana pasiv in fata modificarilor pe care lumea in care traieste i le produce.

articol preluat de pe cineblog.info

Pulp fiction(1994)

Regia: Quentin Tarantino
Cu: John Travolta, Uma Thurman, Samuel L. Jackson


Ma intreb uneori daca Quentin Tarantino a banuit in vreun moment in care se ocupa de realizarea lui Pulp Fiction faptul ca filmul pe care il regizeaza va ajunge un clasic instantaneu. Sunt sigur ca era constient de valoarea scenariului sau si de faptul ca structura pe care si-o imaginase era ceva diferit, dar nu cred ca Tarantino se visa castigator de Palme d’Or atat de repede. Juriul de la Cannes a apreciat mereu filmele care ies din canoane si vin cu ceva nou, inoveaza aceasta arta. Dintre castigatorii de Palme d’Or ii putem enumera pe Henri-Georges Clouzot, Federico Fellini, Michelangelo Antonioni, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, iar deodata, venit de nicaieri, pe lista aceasta plina de giganti ai acestei arte apare un tanar cam rebel, vorbaret si care gesticuleaza de parca ar vrea sa-si ia zborul. Era autorul unui film cam dubios in care niste mici gangsteri jefuiesc un magazin de bijuterii si apoi se tradeaza intre ei, film de mare succes in Marea Britanie si care anunta aparitia unui mare regizor pe scena. Quentin Tarantino isi prezenta acum mult asteptatul Pulp Fiction chiar pe Croazeta, iar printre competitori se numarau cineasti cu state vechi: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovski, fratii Coen, iranianul Abbas Kiarostami si chiar si geniul polonez Krzysztof Kieslowski. Pulp Fiction a iesit invingator la Cannes, iar de atunci si pana astazi nu exista top de specialitate care nu contina si acest film care a reinventat genul filmelor cu gangsteri.

Absolut fiecare gest pe care il vedem in acele momente este la locul sau si totul culmineaza cu citatul din Ezekiel 25:17 si deznodamantul sangeros al acestei mici intrigi. Un moment de dans cu Pulp Fiction (1994)John Travolta, care ne reaminteste de momentele sale de magie din Grease si Saturday Night Fever, plus o Uma Thurman intr-unul dintre rolurile marcante ale carierei. Mai avem si micuta partitura a lui Quentin Tarantino, care se descurca foarte bine si ca actor, plus finalul intregului film, moment in care se acumuleaza cea mai multa tensiune, iar geniul de Tarantino o tine sub presiune si nu ii da drumul decat foarte putin. Interesant la acest film este faptul ca umorul apare atunci cand te astepti mai putin, iar de cele mai multe ori este un umor negru (uciderea lui Marvin din greseala, alegerea armei perfecte de catre boxerul Butch si scena in care Jules si Vincent sunt ocoliti de toate gloantele trase spre ei). Ar mai trebui sa mentionam si coloana sonora bine aleasa, acesta fiind un capitol la care Quentin va ramane constant oricat de multe filme ar face.

articol preluat de pe: cineblog.info