Filantropica(2002)

Regia: Nae Caranfil
Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică

Nae Caranfil e probabil cel mai şmecher regizor de la noi. El poate face şi filme urâte şi filme frumoase, toate aratând la fel de isteţ şi pline de vervă. Într-un film ca Filantropica el nu se fereşte să arate urâtul Bucureştiului, dar, spre deosebire de alţi regizori români, la el acesta e contextul şi nu subiectul.

Filantropica spune povestea unui professor de liceu, scriitor ratat, care printr-o conjuctură ajunge să lucreze pentru un maestru al cerşetoriei, interpretat magistral de Gheorghe Dinică. Afacerea, una cu extreme de multe ramificaţii îi adduce foarte mulţi bani dascălului, dar îi şi demontează orice sistem de valori



În Filantropica, Nae Caranfil foloseşte toate trucurile pe care un regizor bun le are în mânecă să vrăjească privitorul. Un film ca acesta nu are cum să plictisească, niciodată. Imaginea toaletei care se transformă în capelă în timp ce camera urcă din ce în ce mai sus e de o frumuseţe sublimă şi numai el putea să creeze o asociere atât de ironică.

Dacă n-ai văzut încă acest film şi nu eşti un mare fan al cinematografiei româneşti, îţi recomand să începi cu el, e un film atât de mişto, încât nenorocirea şi fericirea lui stau în faptul că e făcut în România.

Lista lui Schindler (1993)

Regia: Steven Spielberg
Cu: Liam Neeson, Ralph Fiennes
Premii: Oscarul pentru cel mai bun film


Lista lui Schindler e filmul care le-a dat peste nas tuturor criticilor care au spus despre Spielberg că poate face doar filme cu extratereştri şi dinozauri. El a fost şi rămâne până în ziua de azi una dintre cele mai bune pelicule care tratează tema holocaustului (bineînţeles, în prim-plan, pentru că în subtext tema este cea a iubirii)

Filmul spune povestea unui industriaş, membru al partidului nazist, care profitând de sechestrarea averilor evreieşti, preia o fabrică de oale de la aceştia pe un preţ de nimic şi o transformă în afacerea proprie. Deşi un om aparent uşor, care trăieşte doar pentru petreceri şi aventuri, Schindler se leagă sufleteşte de angajaţii săi evrei, care încep să vadă fabrica ca pe un refugiu divin, o protecţie de deportarea în lagăre. Sub ameninţarea unei măsuri radicale luate de un ofiţer nazist sociopat numit Amon Goeth, Oskar Schindler ia decizia de a întocmi, împreună cu contabilul său evreu, o listă cu oameni pe care să îi transporte la locul unei noi fabrici, undeva unde aceştia nu pot fi deportaţi.

Simbolistica creaţiei lui Spielberg este una exterm de adâncă, iar decizia de a filma în alb-negru (extreme de curajoasă de altfel), nu face decât să o întărească. De la flacăra colorată care se stinge la începutul filmului, la fetiţa în roşu care apoi stă într-un morman de cadavre, fiecare dintre aceste metafore au o accesibilitate uşor de îmbrăţişat, vorbind pe o limbă universală a suferinţei şi a speranţei.

Terry Gilliam, regizorul Monthy Python critica acest film spunând că: Holocaustul este despre eşec, Lista lui Schindler este despre success. Eu cred că e doar despre speranţă, nimic mai mult.